sâmbătă, 7 iunie 2014

Brazilian Music Duo- Gabriela Costa & Alex Man

"Brazilian Music Duo- Gabriela Costa & Alex Man" este un proiect unic in Romania nascut in 2009, cand ne-am intalnit pentru a vedea daca si ce am putea canta impreuna.Pornisem de la idea de a fi jazz.Dar am descoperit pasiunea comuna si pentru muzica braziliana, pentru acordurile ei fascinante prin complexitate si inlantuirea surprinzatoare si atat de melodioasa dintre ele.Asa ca am zabovit aici, unde am descoperit altfel bossa nova, samba si choro…
   Dupa un timp, dincolo de binecunoscutele Corcovado, Desafinado si Ipanema (pe care, de altfel, le-am cantat foarte rar) ne-am dat seama ca avem potential pentru ceva  mai profund si inca neexplorat ( cel putin la noi),  ceva ce ne putea reprezenta mult mai bine.
    De fapt in asta consta unicitatea proiectului nostru: cantam o muzica braziliana mai putin cunoscuta, extrem de sensibila, care bate la portile inimilor intr-un ritm cald, rafinat, sofisticat si totusi pe intelesul tuturor , incercand sa ramana cat mai fidela autenticului cu atat mai mult cu cat doar o voce si o chitara, fara alte ornamente, se exprima direct si tulburator de sincer. Asa vrem sa ne imaginam ca s-a nascut aceasta muzica la ea acasa: o voce si o chitara, pe o plaja fierbinte inca, la un apus de soare plin de culori…Probabil asa au compus Jobim, Edu Lobo, Toquinho, Baden Powel, Caetano Veloso, Pixinguinha, Ivan Lins sau Chico Buarque si tot asa poetul Vinicius de Moraes a scris versuri minunate.
   Vrem sa dezvaluim si sa redam cat mai fidel o alta latura a sufletului brazilian- melancolica si foarte senzuala in profunzimea ei- dincolo de exuberanta fastuoasa si plina de rumoare a carnavalului, cu care se identifica “la prima vedere”, Brazilia.
   Cantam despre si pentru inimi...fericite sau frante, exaltate sau indiferente, pasionale sau mai potolite, timide sau "pline de ele", care au confirmata iubirea sau care inca asteapta, nesigure sau increzatoare, razvratite sau resemnate…cantam despre speranta…
   Unii ar spune ca nu e comercial si azi nu-ti poti permite luxul de a nu canta “ceea ce vor oamenii sa auda”; dar e in perfect acord cu convingerile noastre estetice muzicale si asta ne implineste.Aceasta este propunerea noastra de act artistic si nu facem rabat de la ea; altfel cum am mai putea fi sinceri in fata publicului si fara sinceritate ce rost ar mai avea prezenta cuiva pe o  scena..."Gabriela Costa si Alex Man
 Despre artisti.....

Support artisti:20 lei

Rezervari la tel.
021/3351517
0721674578
0734146895


Din respect fata de artisti si pentru a servi din deliciile noastre va rugam sa ne treceti pragul incepand cu ora  19.00.

Multumim si va asteptam cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu